Cercetările lui Steven Weinberg s-au concentrat de la început cu precădere asupra teoriilor de câmp, domeniul „fierbinte“ al fizicii de la jumătatea secolului, iar spre sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70 a contribuit decisiv la elaborarea teoriei câmpului electroslab, teorie ce unifică interacţia electromagnetică cu cea nucleară slabă. Acest pas imens în direcţia unificării tuturor interacţiilor din natură, visul de aur al fizicienilor, i-a adus în 1979 Premiul Nobel (primit în acelaşi an şi de Sheldon Glashow şi Abdus Salam pentru contribuţii la aceeaşi teorie a câmpului electroslab). Din anii ’60, cercetăile lui Steven Weinberg încep să se orienteze şi spre astrofizică.
Dialogul va avea loc între
Steven Weinberg este și autorul câtorva cărți esențiale pentru înțelegerea istoriei științei. În 1972 publică Gravitation and Cosmology, care devine un tratat de referinţă în domeniu. Este de asemenea autorul unor cărţi care se adresează publicului larg: The First Three Minutes: A Modern View of the Origin of the Universe (1977), The Discovery of Subatomic Particles (1983, apărută într-o ediţie revăzută în 2003, publicată în colecția de știință a Editurii Humanitas, cu titlul Descoperirea particulelor subatomice), Elementary Particles and the Laws of Physics (1987, împreună cu Richard Feynman), Dreams of a Final Theory (1993, publicată în colecția de știință a Editurii Humanitas cu titlul Visul unei teorii finale), Facing Up: Science and its Cultural Adversaries (2001), Glory and Terror: The Coming Nuclear Danger (2004), Lake Views: This World and the Universe (2010), To Explain the World: The Discovery of Modern Science (2015, publicată în colecția de știință a Editurii Humanitas în 2017 cu titlul Lumea explicată. Descoperirea științei moderne).
Detalii administrative:
Accesul la eveniment este gratuit și se face pe baza unei rezervări prin Eventbook.